DMP

DOWNCYCLED MIXED PLASTICS

Compania noastră propune o soluție de reciclare și reintroducere pe piață a unor categorii extinse de deșeuri din plastic considerate nereciclabile, care astăzi se elimină prin depozitare finală pe rampele de deșeuri, incinerare sau coincinerare.

Materialul DMP (downcycled mixed plastics), produs de compania noastră, este reciclabil mult mai ușor și poate fi refolosit prin același proces la nesfârsit. Produsele companiei noastre pot fi recuperate și reciclate, devenind parte a unui proces sustenabil de gestionare a resurselor.

PRODUSE

Profile & plăci

Din profilele noastre solide și estetice pot fi realizate diverse obiecte printr-un montaj simplu, similar cu cel al lemnului.

Obtinute prin extrudarea deșeurilor din plastic, profielele și plăcile DMP sunt solide, nealterabile, durabile, sigure și flexibile. Pot fi folosite în orice mediu, datorită aspectului lor desăvârșit natural. Acestea nu putrezesc, iar rezistența lor la intemperii a fost testată în toate condițiile de mediu.

Foarte important este faptul că nu conțin niciun produs chimic toxic. De asemenea sunt 100 % reciclabile.

Avantajul principal al profilelor și plăcilor DMP este rezistența la coroziunea cauzată de ploi, raze solare sau îngheț. Acestea nu necesită întreținere sau tratamente cu substanțe care să le protejeze.

Distanțieri

Depozitarea și transportul agregatelor fine și grosiere este o sarcină dificilă și trebuie să fie realizată într-un mod care să elimine riscul degradării și să preia șocurile din timpul transportului, evitând în același timp deteriorarea prin frecare sau lovire.

Distantierii oferă amortizare și protecție la transportul și depozitarea obiectelor finite de mari dimensiuni, a materialelor de construcții sau a diferitelor tipuri de plăci de lemn, prefabricate din lemn, plastic, metal, sticlă etc, suportând greutăti de până la 100kg/cm². Distantierii pot fi realizați la dimensiuni personalizate pentru o organizare optimă a oricărui spațiu.

Protecții hale

Pericolul dvs îl reprezintă: tranzitul cărucioarelor dedicate transportului de marfă, al mijloacelor de depozitare a mărfii pusă pe paleți (transpalet manual, transpalet electric, electrostivuitor, motostivuitor etc.) sau al oricărui transportor mobil menit să asigure încărcarea-descărcarea unui produs în interiorul sau exteriorul clădirii.

Protecțiile noastre au un aspect plăcut, conceput și adaptat nevoilor actuale de pe piață pentru protejarea perfectă a stâlpilor, a pereților, a zonelor de risc dintr-o hală, precum și a utilajelor menționate mai sus, care și ele pot ajunge să fie deteriorate.

Signalistică stradală

În condițiile de reabilitare a sectoarelor de drum existente sau a realizării de autostrăzi, este necesar a fi folosite indicatoare temporare de șantier, indicatoare rutiere sau semnalizare lucrări. Acestea sunt destinate informării participanților la trafic asupra apariției unui obstacol, șantier sau deviere de circulație.

Calitatea indicatoarelor rutiere este foarte importantă deoarece, în funcție de modul în care sunt realizate, indicatoarele rutiere pot rezista în timp și pot fi observate de către participanții la trafic.

Paleți

Paleții euro sau EPAL sunt cei mai cunoscuți și cel mai des folosiți paleți din lume. Sunt utilizați mai ales în Europa, dar sunt acceptați și folosiți în intreaga lume la transportul sau la depozitarea mărfurilor de orice fel. Sunt foarte stabili și oferă o siguranță maximă la transport, manipulare și stocare.

Materialui DMP face din acest produs unul sustenabil pe termen lung, reciclabil 100% și compatibil cu principiile economiei circulare.

Panouri fonoizolante

DMP este o alternativă ecologică la lemn, beton și metal, este rezistent la mucegai și ciuperci, nu necesită întreținere, este rezistent la vandalizare, lavabil cu jet, poate fi înșurubat, găurit și tăiat, panourile sunt ușor de instalat.

Produsele sunt fabricate în România la Câmpia Turzii, în fabrica proprie. Panourile fonoabsorbante sunt carbon negative și oferă o reducere a zgomotului de minim 12 decibeli.

Sisteme montaj panouri fotovoltaice

Suportul pentru panouri solare permite prinderea modulelor și poate fi amplasată cu ușurință pe acoperișuri și ferme solare în câmp deschis.

Datorită design-ului simplu si practic acesta nu permite infiltrarea apei și oferă posibilitatea de extindere, în funcție de necesități.

Garduri, mobilier urban

și pontoane

Din pasiune pentru materiale sustenabile am creeat produse cu o durată de viață mai mare decât majoritatea materialelor. Produsele DMP sunt fabricate 100% din deșeuri din plastic reciclat post-industrial sau postconsum, fiind un produs de înaltă calitate, fără să conțină aditivi de procesare. Cu un nivel ridicat de rezistență la șocuri și lovituri, produsele noastre au o garanție de 20 de ani în ceea ce privește rezistența mecanică (rupere, fifisurare, crăpare). Sunt soluția ideală pentru împrejmuiri în domeniul industrial și agricol sau chiar pentru locuințe, fifiind un înlocuitor ecologic pentru gardurile din lemn, metal sau beton